LIVRARE GRATUITĂ PENTRU COMENZILE PESTE 200 RON!

LIVRARE GRATUITĂ PENTRU COMENZILE PESTE 200 RON!

Home / Blog /

Ceai negru, alternativa la cafea?


Imaginează-ți o după-amiază rece de toamnă savurând un ceai negru simplu și intens sau îmbrăcat în bucăți de scorţişoară, cardamom, ghimbir, cuişoare, piper și/sau ulei esențial de bergamotă. Mai adăugăm în peisaj un pic de miere și o tartă de fructe făcută în casă, iar tabloul de toamnă este complet!


Unde găsim cel mai bun Ceai Negru?

Foarte popular în cultura occidentală mai ales în variantele de Iced Tea, Cold Brew, English Breakfast sau Earl Grey, ceaiul negru poartă cu sine tradițiile milenare ale Orientului. Obținut din plantele de ceai camellia sinensis sinensis și camellia sinensis assamica, ceaiul negru autentic provine din China, și în special din India.


Ceai negru din China

General vorbind, un ceai negru din China are o textură catifelată și un gust mai blând. Amestecat cu ingrediente precum petale de trandafiri, rodie, alune, caramele ș.a.m.d., ceaiul acesta se poate degusta fără a fi nevoie de lapte și miere. 

În China i se spune ceai roșu datorită culorii sale specifice, asocierea cu negru făcând aluzia la procesul de fermentare și oxidare a frunzelor de ceai.



Ceai negru din India

Cele mai bune ceaiuri negre din India le vom găsi în regiuni precum Assam și Darjeeling. Ceaiul negru de India, acest Cabernet Sauvignon al ceaiurilor, este ușor de recunoscut datorită culorii sale intense și închise pe care o relevă. Textura este corpolentă și catifelată iar gustul este amplu, ușor acid. De aceea, de cele mai multe ori acesta va fi amestecat cu mirodenii orientale și un strop de lapte cu miere.



Ceai negru, alternativă la cafea?


 

Ceai negru în loc de cafea? O idee foarte bună! De ce? Ei bine, o ceașcă de ceai negru conține o cantitate medie spre ridicată de cofeină, cam jumătate din cât vom găsi într-o ceașcă de cafea. 

 

Tocmai datorită acestei cantități moderate de cofeină, un ceai negru este un foarte bun remediu al migrenei. De asemenea, consumat dimineața, acesta îți va da energia și capacitatea de concentrare de care ai nevoie. 

 

Fact: Concentrația de cofeină pe care o găsim în ceaiul negru variază în funcție de factori precum: mărimea frunzei de ceai, temperatura apei și timpul de infuzare. 

 

Acestea fiind spuse, nu îmi rămâne decât să te invit să încerci selecția de ceaiuri negre semnate Demmer Teehaus. Atâta timp cât aromele ceaiurilor preferate te însoțesc, Magia și Coloritul Toamnei îți vor pătrunde în suflet și-n simțiri încă de la prima degustare.





Diana Ruxandra Ilieș

A fost postat în: 2022-10-21 15:27:59